Pierdut in ritm de jazz
by andreime
Nu stiu sa dansez. Stiu sa ma scuz ca stiu dansuri normale, clasice, vechi, de fiecare data cand la un botez sau intr-un club cineva stramba din nas ca nu ma misc “modern”. Dar nici pe alea nu le stiu. Stiu teoria. Stiu ca trebuie sa te misti intr-un fel sau altul si stiu si cel mai important lucru, pozitia mainii este cea mai importanta. Nu prea sus, nici prea jos. “Nu vrei sa te creada tipa pe dos, dar nici sa te vada profii cum strangi o buca nu vrei” zicea un tip la liceu la primul bal al bobocilor. In rest, nu prea stiu sa dansez. Observ ca dansurile astea noi inseamna mai mult o scuza de stat singur pe muzica proasta. Asta nu-mi prea place. Poate deaia nu vreau sa invat sa dansez pe trance, electro sau mai stiu eu ce.
Stiu sa stau. Si imi place foarte mult. Seara, e foarte important ca atunci cand stau in casa, singur, sa fie o lumina calda in camera. O veioza e foarte buna, ascunsa undeva pe un raft langa carti, poate. Cel mai important e sa nu fie lumina alba, puternica. Canapeaua ajuta, desi astea noi nu vin prevazute cu suport de cana. Ceai sau cafea reprezinta un musai. Asa ca astazi stam la masa. Berea e afara din meniu si altceva ar fi prea din seriale cu tipi, anii ’60 si reclame. Imi place Earl Grey. Multumesc Jean-Luc ca mi-ai zis de el.
Ascult Gary Moore. Multumesc ca mi-ai amintit de melodia asta.
